Ce am scris despre...
Nu mi-au plăcut niciodată cifrele prea mult. Asocierea lor în numere cu însemnătate a venit destul de târziu pentru mine. Zile de naștere, ziua de salariu, ziua în care m-am căsătorit și, firește, zilele de naștere ale micuților mei. Uitându-mă prin niște mailuri mai vechi am surprins ceva despre care uitasem. Numere, aparent fără noimă pentru oricine. Pentru mine, un drum. Un drum pe care aveam să pășeșc știind ce mă așteaptă, super fericită că la final aveam să găsesc cea mai mare fericire. Numere pe care le-am scris cu mâna mea, în timp real, sperând să fie adevărat ce credeam, în timp ce eram și temătoare deopotrivă.
În seara în care am scris aceste numere tocmai ne întorsesem de afară, fusesem la o plimbare prelungită care deja mă obosise destul. Acasă ne aștepta mama, am mâncat și apoi ne-am văzut fiecare de ale noastre. Am adormit alături de Vlăduț, iar noaptea, ca în fiecare noapte dealtfel, m-au trezit durerile de mâini și de picioare și imposibilitatea de a respira. Devenise destul de greu să respir, era necesar să mă ridic ca să o pot face. Și atunci am simțit. A fost o durere destul de apăsată, greoaie, care a durat ceva vreme. Nu știu cât a durat, pentru că mi-a luat respirația pe moment, dar știu că m-a trezit bine de tot.
Am încercat să mă culc din nou, nici nu știu exact dacă am mai adormit sau nu. Știu însă că era ora 2:30 dimineața, când mi-am zis că e nevoie să scriu. Și am scris o listă lungă de numere, pe care iată că doi ani mai târziu o regăsesc sub forma ei, exact așa cum a fost scrisă atunci. E neprețuit ce am găsit, vă zic!
3.21-3.22- 60 sec
3.34-3.35- 50 sec
3:45-3.46- 60 sec
4.03-4.04- 30 sec
4:16-4.17- 1 min
4.28-4.29- 1.30
4.32-4.33- 51 s
4.37-4.38- 40 sec
4.55-4.56-1 min
5.05-5.06- 1.13
5.15-5.16- 1.16
5.29- 1.13
5.40
5.49
Aparent nu înseamnă nimic, decât numere. Pentru mine înseamnă…sosirea vieții. Așa și-a făcut intrarea în viața mea cea de-a doua minune pe care o am. Da, acestea sunt intervalele contracțiilor avute în noaptea de dinainte de a-l naște pe Cristian. Durata, ei bine se vede că durata era mare, iar durerile pe măsură. Au început contracțiile dureroase la ora 3, dar erau oarecum suportabile, până la ultima notată, a cărei durată nu o mai știu, pentru că probabil nu am mai avut suflu să o scriu, la 5:49. Nu mai știu cât a durat acea contracție. Ce știu e că deja umblam prin casă. Făcusem duș, am aruncat o privire să am actele la mine și hainele pregătite. Vlăduț dormea liniștit și aproape că nu îmi venea să plec de lângă el, știind că îmi va simți lipsa. Știa însă că mă voi întoarce, cu micuțul Cristian în brațe. Era pregătit.
Venea bebelușul meu!
VENEA BEBELUȘUL MEU, iar eu știam asta de la ora 3, doar că ținusem pentru mine, pentru că nu eram sigură. După 3 ore de scris intervale însă, eram sigură că el, micuțul meu, este pregătit. Așa că am zis: ok, dacă el știe că e timpul, atunci asta vom face!
La ora 7 plecam spre spital, la ora 9:35 se năștea minunatul meu Cristian, o scumpete de copil pe care mi l-am dorit din toată inima. Era curat și luminos, iar în poza rapidă făcută de asistentele minunate, îl văd zâmbind ștrengărește, ca și acum, la doi anișori: Am reușit mami, în sfârșit te văd!
Vă spun sincer că acest moment, această poză, e de-a dreptul vindecătoare. Vlăduț nu mi-a fost dat în brațe. Mi-a fost arătat, iar eu eram de-a dreptul neștiutoare la prima sarcină. Acum însă nu mai eram. L-am luat pe Cris în brațe, asigurându-l că sunt lângă el și că de acum e cu mami, că e în brațele mele și că protecția lui este infinită.
Am simțit, după mult timp, că se vindecă unele răni. Rănile faptului că mi-am dorit copii și totuși am pierdut două sarcini. Rănile neștiinței, ale neateniei, rănile singurătății, rănile lipsei de sprijin…
Am născut ambii copii natural și vă recomand asta, e cel mai minunat sentiment (firește, câtă vreme acest lucru este posibil din punct de vedere medical).Nu e nimic mai frumos decât să știi că bebelușul tău e pregătit. Să îl auzi și să simți, poate pentru prima dată, că vrea să îl ajuți cu ceva. Este prima lui reușită, iar ea trebuie sărbătorită.
Asociez data de azi cu una dintre cele mai mari bucurii ale vieții mele. Sunt așa fericită că Dumnezeu mi te-a dat! Copile, astăzi e ziua ta! 2 ani, pe 2 noiembrie 2020. Nu voi uita venirea ta, pentru că ți-ai făcut o intrare memorabilă în viețile noastre, iar de atunci, viața noastră s-a schimbat total. Tu ne-ai schimbat, iar alături de tine viața e minunată!
Nu am fost niciodată mai vie, deși îmi e greu uneori. Comand de două ori pe an tort la cofetăria Alice și mă gândesc mereu la băieții mei, mândria mea, binecuvântările mele. Vă spun, e o binecuvântare să faci asta pentru ei. Să le alegi ceva după preferințe, mai ales că sunt așa diferiți. Să știi că două părți din inima ta vor rămâne uimite de efortul tău de a le bucura. O, dacă ați fi văzut privirea lui Cristian la vederea tortului său…
Micul meu Cristian, la mulți ani! Să te faci mare și să fii așa cum ești acum, distractiv și plin de viață, amintind tuturor cât e de frumos să trăiești!