Mă uitam zilele trecute cu copiii mei pe un album cu poze din tinerețea mea. Eram rozalie în obraji ca un purceluș, grăsunică la față și corp și încercam mereu să par altceva decât eram. Pentru că eram pufoasă, încercam să ascund asta, așa că mă machiam excesiv, mult prea matur pentru vârsta mea. Voiam o față perfectă, nu voiam să se vadă nicio imperfecțiune, nici măcar trandafiriul natural al obrajilor. Eram aproape porțelanată de la atâta fond de ten, pe care bineînțeles că uitam să îl curăț când ajungeam acasă din discotecă, la ore târzii. Nu zâmbeam, de teamă să nu îmi stric machiajul, sau să nu mi se murdărească dinții de la ruj (nu foloseam nici cele mai calitative produse).

Arhivă personală. Eu fără machiaj, în adolescență

Mama îmi spunea să-mi acopăr ”șalele” și nu fața cu toate prostiile, atunci când mă vedea machiată. Mă trezea dimineața și-mi spunea că spălatul feței nu e doar pentru curățare și hidratare ci și pentru un start bun, o primă misiune îndeplinită în acea zi. Uneori venea din grădină cu șorțul plin cu castraveți proaspeți, pe care îi spăla, îi tăia felii și îi aducea să ni-i punem pe față, ca să nu avem cearcăne și să ne hidratăm pielea. Iar în buzunarul șorțului avea un pumn de petale de la trandafirii din grădină, pe care le punea în apa de spălat pe față ca să ne ”primenim”.

Mai apoi a sosit maturitatea, însă nu singură, ci și cu câteva mici riduri, facturi și responsabilități. De riduri nu mă temeam pentru că aveam tenul încă sănătos, dar de facturi da. Așa că munceam mult pentru că voiam să evoluez profesional, continuam să mă machiez și trăiam departe de grădina mamei, într-un oraș foarte poluat. Încă pierdeam nopțile, doar că acum lucrând, nu dansând. Uneori îmi lipseau castraveții mamei când cearcănele deveneau vizibile, iar apa de la robinet și poluarea îmi uscau tenul. Atunci am luat decizia să folosesc o cremă hidratantă pe care mi-o recomandaseră niște colege, însă efectul s-a lăsat așteptat.

Nașterea copiilor a fost o nouă etapă a evoluției mele

Curând au apărut și copiii mei minunați. Dacă după prima sarcină tenul meu arăta încă bine, treptat, spre a doua sarcină tenul meu s-a schimbat. Era uscat, cu ușoare pete, fără fermitate și mi-am amintit atunci de apa de trandafiri a mamei pentru revigorarea și hidratarea feței. Punea petalele proaspăt culese în apă călduță iar aceasta mirosea plăcut, ne netezea tenul și ne răcorea. Omul cât trăiește învață, spunea mama, așa că am început să caut produse de îngrijire care să ofere tenului meu aceeași senzație de prospețime și așa am ajuns să descopăr gama Gerovital H3 Evolution Perfect Look cu ulei natural de trandafir sălbatic și acid hialuronic 4D.

Sursa: Farmec.ro

Am testat și am învățat că tenul meu e viu și, ca și mine, evoluează o dată cu alegerile mele. Așa că am decis să scap de obiceiul de a nu mă demachia și acum folosesc apă micelară cu ulei de trandafir sălbatic dimineața și seara care să mă ajute să curăț și impuritățile, nu doar machiajul, pentru că tenul are nevoie să respire, dacă vreau să mă simt confortabil în pielea mea.

Sursa: Farmec.ro- apă micelară cu ulei de trandafir sălbatic, gama Gerovital Evolution Perfect Look

 

Îmi place și crema Ultra-Activă și luminozitate pentru că am încetat să fug după frumusețea perfectă și încerc să pun în valoare acele lucruri frumoase pe care le am deja. Sunt mulțumită de tenul meu, dar evoluția continuă și am nevoie de un produs care să îmi regenereze în continuare tenul, să hidrateze pielea și să corecteze ridurile fine. Adică sunt născută sub semnul evoluției și am încredere în mine evidențiind frumusețea mea naturală… plus un ton natural de roz.

Sursa: Farmec.ro- Cremă ultra-activă și luminozitate Gerovital Evolution Perfect Look

 

Folosesc și o cremă fermitate contur ochi care hidratează intens pielea din jurul ochilor. Îmi place să privesc cu blândețe și vreau ca ochii mei să exprime bucuria vieții prin strălucirea lor. Nu am în București castraveții mamei din grădină și nici petale proaspete de trandafiri, dar am un produs 100% românesc care stă alături de cea mai bună versiune a mea de până acum. Iar cu mintea de acum i-aș arăta mamei evoluția mea în materie de produse de îngrijire a feței din gama Gerovital H3 Evolution Perfect Look și ar fi mândră de alegerea mea:

  • Apă micelară cu ulei de trandafir sălbatic;
  • Cremă fermitate contur ochi;
  • Cremă ultra-activă și luminozitate;
  • Cremă remodelare contur față;
  • Mască regenerantă nocturnă;

Povestea mea. Evoluția mea. Cea mai bună variantă a mea

Mi-am scris povestea multă vreme cu corecturi și mâzgălituri și mi-am dat seama că de fapt eu sunt personajul principal al poveștii. Când am înțeles asta, am început să ”scriu” mai frumos. Am învățat să-mi desenez zâmbete pe chip și să radiez când râd cu gura până la urechi împreună cu cei dragi. Să mănânc fructe și legume și să dorm cu copiii în brațe când am nevoie de odihnă. Să fug cu tălpile goale pe pământ și să aduc copiilor fructe proapete în tricou. Să mă strâmb la soare (dar să folosesc și cremă cu factor de protecție solară) și să mă bucur când el se strâmbă înapoi trimițând stropi de ploaie. Când plouă crești, ne spunea mama, iar eu aș completa că și pământul are nevoie de ploaie, așa cum tenul are nevoie de hidratare.

Nu sunt o frumusețe definită, ci mi-am urmat propria evoluție până am ajuns să iubesc frumusețea pe care o aveam deja. Mi-a luat ceva ani să înțeleg că evoluție nu înseamnă să oprești timpul în loc, ci să câștigi încredere în tine și să evidențiezi lucrurile bune pe care le ai. Cea mai bună variantă a mea zâmbește liber față de acum câțiva ani și are fața luminoasă, cu un ton natural de roz pe care nu mai vreau să-l ascund.

 

Articol realizat pentru proba nr. 15 Spring Superblog 2021- Cea mai bună versiune a ta

2 Replies to “Cea mai bună versiune a mea are și farmec și încredere în ea”

    1. Vă mulțumesc! E o plăcere oricând să-mi amintesc și mai ales să aștern pe hârtie…digitală. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *