Căsuța Anastasiilor

 

”Așa că tati luă o scară lungăăăă, să se urce pe cer, să-i aducă Luna lui Tudor, ăăă, adică lui Vlăduț…

Tatiii, nu mai greși! E Vlăduț, știi doar!

Așa e, ai dreptate. Lui Vlăduț. Luna se făcu tot mai mică, iar tati o luă și i-o aduse lui Vlăduț.”

Așa citeau într-o seară doi dintre băieții din viața mea, soțul meu și fiul meu mai mare, Vlăduț. Aveau în față o carte interactivă, cu o poveste tare drăguță, destul de dinamică. Numai că Vlăduț, pasionat de cer, Lună și sistemul solar, și-a dorit foarte mult să facă parte din poveste. Cum tati nu o să poată niciodată să aducă Luna de pe cer, am găsit repede soluția, înlocuind numele personajului cu numele lui Vlăduț. Iar aceea nu a fost singura carte în care Vlăduț, în mod intuitiv, devenea personaj de poveste.

Vlăduț era mic atunci, avea cred 2 ani, dar el știa deja ceva ce noi aveam să aflăm mai târziu. Poate că inițial mi s-a părut o joacă să înlocuim numele, însă mi-am dat repede seama că de fapt Vlăduț chiar devine personaj în carte, printr-un lucru aparent nesemnificativ, însă atât de valoros. Așa că am transformat cărțile simple în cărți personalizate, fără să știm pe atunci de acest concept. Și atunci am și înțeles. La noi în casă cărțile vorbesc, iar atunci când se deschid, ele devin portaluri spre alte lumi, în care micuții noști pășesc cu toată imaginația. Iar noi suntem cei care trebuie doar…să le călăuzim pașii.

I-am citit lui Vlăduț de când era mic, cred că avea un an și încă de atunci am fost convinsă că acestea joacă un rol foarte important în dezvoltarea lui. Acum avem o bibliotecă cu peste 500 de cărți pentru copii, citite, pentru că de un an citește singur. Așa că am văzut cât de repede s-a dezvoltat din punct de vedere cognitiv, chiar și motric, învățând să dea paginile, însă cel mai mult am observat cât de amplă a devenit imaginația sa. La cei cinci ani ai săi de acum, iubește cărțile foarte mult și sunt sigură că acest lucru este rezultatul cultivării acestui obicei. Piesele de lego prind viață datorită imaginației, jocul de rol devine important, iar joaca devine conștientă și interactivă. Cred cu tărie că acest obicei se cultivă și nu e înnăscut, iar dacă ar fi să sintetizez ce a funcționat la noi, ei bine acestea ar fi ideile principale.

•  Exemplul personal funcționează cel mai bine. M-a văzut citind și pe MINE și i-am citit și lui în fiecare seară la culcare și oricând a avut plăcerea să afle mai multe lucruri despre o carte.
•  Într-o eră a dispozitivelor mobile, noi am ales o carte pentru că nu am fost niciodată întrerupți de publicitate.
• Am fost adesea eu însămi cartea cu povești. Mi-a plăcut mereu să inventez povești și chiar și în prezent o fac. Inventez orice și fac povești cu zâne și spiriduși, cu licurici și vrăjitoare, cu poțiuni și pirați cu petice pe ochi… în fine, ai prins ideea, nu-i așa?

Nu există copil care să nu iubească cărțile, ci copii care nu au primit cartea potrivită

Vlăduț vine și îmi spune că a citit încă 4 volume azi dintr-o serie amplă de cărți. Eu știam că a mai citit seria o dată acum ceva vreme și că a revenit de ieri la ea.
Îi spun: bravo mami, a câta oară e când le citești?
Vlădu: Ultima.

Am râs. Pentru că el voia să spună că le citește acum și apoi trece la alte cărți, urmând să revină la serie, pentru că îi place mult. M-a amuzat însă răspunsul, pentru că eu nu l-aș fi gândit așa. Dar pe de altă parte acest lucru m-a făcut să îmi dau seama că noi suntem privilegiați. Vlăduț adoră să citească și am reușit cumva să îi cultiv această dragoste pentru cărți, astfel încât azi să citească singur cu plăcere.

Doar că aceasta nu este singura față a monedei, pentru că în prezent există copii care nu citesc. Dacă ar fi să spun primul lucru care îmi trece prin minte acela ar fi că nu există copil care să nu iubească cărțile, ci copil care nu a primit cărțile potrivite. Nu spun asta doar ca să îmi văd gândurile transcrise pe hârtie digitală, ci ca un imbold, pentru că da, am fost și de cealaltă parte a baricadei. Am doi copii. Primul a iubit să citească de la început, aproape orice. Al doilea, ei bine el are preferințe. Mi-au trebuit câteva luni să îi prezint cele 500 de cărți pe care le avem în casă, astfel încât să văd ce îi place. Și ce credeți, și lui ca și fratelui mai mare, îi face plăcere să fie personaj de poveste.

Privesc așadar lucrurile din ambele perspective și chiar cred că noile concepte de cărți, interactive, personalizate, care includ detalii din sau despre viața noastră reală sunt cele mai apreciate. Poți comanda astăzi cărți personalizate cu aventuri, sau cărți despre animăluțul preferat, cărți despre dinozauri sau despre călătorii, poți să alegi personajele și să faci și un fine tuning poveștii, astfel încât să fie mai atractivă. Iar apoi te poți relaxa, în așteptarea unei povești care te va capta și pe tine, cu siguranță, pentru că ceea ce o face atât de specială sunt tocmai elementele personale.

Firește, acest lucru înseamnă și să te implici în citirea cărții. Intonația, vocile, micile strâmbături, exprimarea emoțiilor, toate aceste lucruri fac parte dintr-un amalgam plin de adrenalină care va ajuta la educarea micuțului tău. Te întrebi cum se poate? Ei bine este simplu. O carte nu te educă doar prin prisma cuvintelor folosite. O carte te poate învăța să numeri prin joacă. Sau să înțelegi lucruri prin exemple neconvenționale. O carte îți educă imaginația, o carte te educă emoțional (și Doamne cât de mult este nevoie să punem accentul pe acest lucru în ceea ce privește noile generații), o carte te educă spiritual, cartea îți educă vocea, memoria și te ajută în final…să fii fericit.

Tu ai scoate fundația de sub casa ta?

Ai observat vreodată cât de perspicace sunt noile generații? Cât de repede înțeleg lucrurile, cât de repede fac conexiuni, cât de bine se descurcă să rezolve taskuri la care nu te-ai aștepta să vină cu o rezolvare? Atunci de ce să le iei o parte din educație prin a nu le oferi cadrul necesar pentru dezvoltarea abilităților cognitive? Tu ai scoate fundația de sub casa ta? Te-ai simți în siguranță așa? Ei bine cărțile sunt fundația unui sistem educațional, sunt baza și esența lui, iar această fundație trebuie izolată mai bine și nu demolată.

Cărțile țin astăzi pasul cu tehnologia și vin cu idei inovative de prezentare a informației. Are rost să ne amintim cum arătau cărțile de când eram mici? Erau aspectuase nu spun că nu, ilustrate frumos, aveau substanță, mesaj, o povață, însă puține avea suflet. Suflet pe care îl pot avea doar atunci când copilul iubește povestea și cartea, emoțiile și aventurile. Suflet pe care îl vezi atunci când doi ochișori mari se ivesc uimiți de experiența prin care au trecut.

Poți proteja această fundație a educației, iar rolul tău este cel mai simplu. Ai putea, spre exemplu, să creezi o rutină de citire a cărților. Seara, ziua, când vrei tu. Dar fă-o! În loc de jucării costisitoare și inutile ai putea să le oferi cărți cadou. Caută cărți speciale și ajută-i să facă parte din însăși povestea lor, pentru că ei o trăiesc cu sufletul.

 

”Mami, știai că tu ai fost cel mai descurcăreț spermatozoid?”

La nici cinci ani, Vlăduț îmi spunea, în urma analizei sale, că de fapt eu sunt cel mai descurcăreț spermatozoid. Astfel am ajuns eu om (mare), că dacă n-ar fi fost el… Râd și acum când îmi amintesc. Dar dincolo de logica de care v-am mai povestit, eu văd altceva. Realizez faptul că el a avut o poțiune magică ce l-a ajutat să înțeleagă ceva ce unii adulți încă nu știu. A avut la îndemână o carte educativă despre corpul uman, firește, adaptată vârstei, un părinte care i-a explicat ce a citit și care a tratat cu seriozitate și normalitate subiectul și…o sclipire de imaginație și inteligență.

Așa că fără îndoială avem de-a face cu o nevoie reală de a le oferi informația, mai ales când mintea lor este atât de precoce. Nu mai merge, ca pe vremea noastră, cu cărți de lectură obligatorie selectate cine știe cum sau cu cărți primite cadou pentru că nu-i știai măsura la haine. Cărțile trebuie alese cu grijă și tratate precum comorile, pentru că în definitiv asta sunt.

Să vă spun experiența mea cu cărțile? Caietul cu tabla înmulțirii pe spate, pe care am învățat-o mecanic. Poeziile și poveștile la unison, care ne însemnau la fapte bune, prin exemple impresonale uneori. Cărțile primite cadou o dată cu coronița de premiant, adesea nepotrivite vârstei, sau total…neinteresante.

Experiența generației actuale? O ușă secretă, un culoar de castel. Un scut, un prieten, o aventură în pădure, o pisică, mirosul anotimpurilor, călătoriile în locuri îndepărtate, zborul spre stele de pe acoperișul lumii, o prințesă, un cavaler. Un personaj minunat în propria lor poveste.

Shhh…În casa noastră cărțile vorbesc. Le poți auzi cu ușurință seara, atunci când luminile se sting în întreaga casă, iar doi ochi mari se ivesc de după copertă…

Faceți liniște puțin…și la voi cărțile vorbesc?

Acest articol a fost realizat pentru proba nr. 10 SuperBlog- Elefantul Meu deschide drumul spre imaginație