Îmi amintesc că atunci când eram copil așteptam cu înflăcărare ziua mea. Pe atunci, având o situație financiară nu tocmai minunată, puteam primi ceva care să se apropie cât de cât de ceea ce îmi doream. Părinții încercau din răsputeri să ne ofere lucrurile pe care ni le doream, însă în limita posibilităților materiale. Iubeam să primesc cadouri, oricum ar fi fost ele.
Când m-am mutat în București, parcă nu mai simțeam magia zilei mele de naștere. Parcă era fadă, goală, iar lucrurile materiale nu mai contau, pentru că ajunsă la maturitate, muncind, mi le permiteam singură.
Anul acesta a fost însă ca odinioară. Am așteptat cu emoție, așa cum aștept de 5 ani încoace zilele de 14, respectiv 15 iunie. 14 e ziua lui Vlăduț, 15 ziua mea.
Am așteptat ziua mea cu emoție anul acesta. Este primul an în care Vlăduț înțelege pe deplin faptul că zilele noastre de naștere vin împreună. Că împărțim același tort, dar urări în zile separate. Că și mie trebuie să îmi cânte cineva ”la mulți ani!”. El! Că e special să oferi, nu doar să primești! Așa că mi-a pus muzică, mi-a oferit flori și multe îmbrățișări. Plus că mi-a spus toată ziua că mă iubește, mai mult decât de obicei.
Vă spun drept, nu aș fi crezut niciodată că ziua mea nu va fi despre cadouri…fizice, să le spunem. Îmi plac cadourile, surprizele frumoase. Însă anul asta cadourile mele au 5, respectiv 1 an și jumătate și-un soț șugubăț. Și cadourile astea, pe care le văd zilnic, au reușit să sclipească azi mai mult decât oricând. Să îmi umple sufletul de bucurie.
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, Psalmi 37:5
După Vlăduț am avut experiențe dificile în ceea ce privește o nouă sarcină, dar nu am încetat să sper. Deși condițiile păreau potrivnice, eu m-am rugat. Și așa se face că încredințându-mi viața în mâna Domnului, am primit binecuvântările sale.
Mă uit cu veselie la Cristian și la Vlăduț cum se joacă împreună. Ce mândră trebuie să fi fost mama mea, văzându-ne pe noi, frații, laolaltă. Ce mândră trebuie să fie și astazi văzându-ne mari, pe toți laolaltă, care mai de care cu glume mai bune sau mai puțin bune…
Revenind însă. Aș vrea să opresc timpul în loc de ziua mea. Nu ca să nu îmbătrânesc, ci ca păstrez mirosul cadourilor mele. Mirosul de copil. De iubire vie și necondiționată. Să păstrez chemarea la joacă. Zâmbetul curat cu toți dinții, hohotele alea care nu se mai opresc…
Nu opresc timpul însă, pentru că mai am și alte aniversări în care trebuie să îmi văd cadourile altfel. Mai mari, e drept, dar eu știu ce văd în ele. Văd aceeași iubire. Același gângurit cristalin pe care încerc să îl formez, spre a deveni o vorbire corectă. Aceeași ochi mici și rugători, plini de dragoste.
Câte binecuvântări am primit! Ce cadouri minunate, mai frumoase decât orice dar…
Ei sunt fantastici și nu pot să trec peste ziua de azi fără să spun cât de mult îi iubesc. Fără să spun cât de frumos e să îi am în viața mea. Mă simt atât de privilegiată, încât mă copleșește sentimentul. Nu e o viață perfectă, nu am zilele pline numai de timp liber și relaxare, însă NICIODATĂ NU AM FOST MAI VIE!
În final, vă mulțumesc tuturor pentru urări. Mi-au făcut ziua mai specială, mi-au adus un surâs. Vă mulțumesc și vă doresc să fiți binecuvântați. Măcar cât am fost eu.
Mulțumesc!